Cetățile și monumentele Dobrogei

Histria a fost întemeiată la mijlocul secolului VII î.Hr. de coloniști veniți din Milet, pe malul unui golf deschis la mare. Orașul a bătut primele monede cunoscute de pe teritoriul României și a fost, timp de secole, principalul port grecesc dintre gurile Dunării și Callatis. Sub romani a primit ziduri noi, terme și bazilici, iar în epoca creștină timpurie a devenit sediu episcopal. Sfârșitul nu i l-au adus dușmanii, ci natura: cordoanele de nisip au închis treptat golful, portul s-a înnămolit, iar în secolul VII orașul a fost părăsit. Săpăturile începute de Vasile Pârvan în 1914 au scos la lumină un oraș întreg.

Tomis a fost întemeiat de milesieni în secolul VI î.Hr., ca punct de schimb între lumea greacă și triburile getice. Sub romani a devenit metropola Pontului Stâng, capitala comunității orașelor grecești de la Marea Neagră, iar aici și-a trăit poetul Ovidius exilul, între anii 8 și 17 d.Hr. Orașul a prosperat ca mare port de tranzit: Edificiul Roman cu Mozaic, cu terasele lui care coborau spre port, e mărturia acestei bogății. În secolul VI a fost redenumit Constantiana, în cinstea surorii împăratului Constantin cel Mare, nume din care vine Constanța de azi. E singura cetate antică a Dobrogei care nu a fost niciodată părăsită.

Callatis a fost întemeiat la sfârșitul secolului VI î.Hr. de coloniști dorieni veniți din Heracleea Pontică, pe locul unei așezări getice mai vechi. Spre deosebire de vecinele ei comerciale, cetatea s-a îmbogățit din agricultură: grâul de Callatis era vestit în toată lumea greacă. Orașul a încheiat printre primele un tratat de alianță cu Roma, păstrat parțial până azi. În 1959, aici s-a descoperit un mormânt elenistic în care defunctul fusese îngropat cu un sul de papirus, singurul găsit vreodată în România. Peste cetatea antică s-a ridicat Mangalia de azi, iar zidurile ei se văd în plin centru, printre hoteluri.

Monumentul de la Adamclisi a fost ridicat în anul 109, din porunca împăratului Traian, ca mulțumire adusă zeului Marte Răzbunătorul după victoria asupra dacilor și aliaților lor. Cele 54 de metope sculptate în piatră povestesc, scenă cu scenă, bătăliile purtate în Dobrogea, un adevărat film în piatră al războaielor daco-romane. La umbra monumentului a crescut orașul Civitas Tropaensium, refăcut din temelii de împărații Constantin și Licinius în 316, cel mai mare centru urban roman din interiorul provinciei. Monumentul, ruinat de secole, a fost reconstituit în 1977, iar metopele originale se păstrează în muzeul din Adamclisi.

Numele Capidava înseamnă, în limba geților, „așezarea de la cotitură": aici era unul dintre marile vaduri ale Dunării, folosit cu mult înainte de venirea romanilor. Castrul a fost ridicat în epoca lui Traian de soldații legiunilor V Macedonica și XI Claudia, ca verigă a limesului dunărean. Distrusă de goți în secolul III, cetatea a fost refăcută și a trăit o a doua viață în epoca bizantină, când în secolul X aici s-a dezvoltat o așezare înfloritoare. Sfârșitul a venit în secolul XI, sub loviturile pecenegilor. Zidurile masive, cu turnuri și poartă, au fost restaurate și domină și azi fluviul.

Carsium a fost ridicat în anul 103, din porunca lui Traian, pe stâncile de calcar care domină Dunărea la Hârșova, unul dintre puținele locuri unde fluviul poate fi trecut ușor. Aici a staționat ala II Hispanorum, unitate de cavalerie care patrula vadul. Poziția era atât de valoroasă încât fortificația nu a murit odată cu Roma: bizantinii au refăcut-o, apoi otomanii au ridicat peste ea o cetate nouă, care a jucat un rol important în războaiele ruso-turce. Zidurile otomane au fost demolate în 1829, la cererea Rusiei, prin tratatul de la Adrianopol. Sub ele, arheologii dezvelesc și azi straturile suprapuse a aproape două mii de ani de fortificații.

Enisala, numită în vechime Heracleea, e singura cetate medievală păstrată din Dobrogea. A fost ridicată la sfârșitul secolului XIII, cel mai probabil de negustorii genovezi care controlau drumurile comerciale dintre gurile Dunării și Constantinopol, pe vremea când laguna Razim era golf deschis la mare. La începutul secolului XV, cetatea a intrat pentru scurt timp în stăpânirea lui Mircea cel Bătrân, apoi a primit garnizoană otomană. A fost părăsită în secolul XVI, când cordoanele de nisip au închis laguna și corăbiile nu au mai putut ajunge sub ziduri: fără port, cetatea nu mai avea rost. Poarta ei gotică și panorama peste Razim rămân cele mai frumoase din nordul Dobrogei.

La Isaccea, Dunărea are cel mai important vad din nordul Dobrogei, folosit de armate întregi de-a lungul istoriei: pe aici se spune că ar fi trecut perșii lui Darius în campania contra sciților, iar mai târziu goții, slavii și cnejii kieveni. Romanii au înțeles valoarea locului și au făcut din Noviodunum baza flotei dunărene, Classis Flavia Moesica, ridicând orașul la rang de municipium. Cetatea a fost distrusă și refăcută de nenumărate ori, dar a rămas locuită aproape fără întrerupere, prin epoca bizantină și cea otomană, până în orașul Isaccea de azi. E unul dintre cele mai longevive puncte fortificate de pe Dunăre.

Halmyris era ultima cetate romană de pe brațul Sfântu Gheorghe, ridicată acolo unde, în antichitate, Dunărea își vărsa apele în mare: azi linia țărmului s-a mutat cu kilometri buni spre est. Fortificația a funcționat din secolul I până în secolul VII, ca port militar și punct vamal. În anul 290, aici au fost uciși preotul Epictet și tânărul Astion, cei mai vechi martiri creștini atestați documentar pe teritoriul României. În 2001, arheologii au descoperit în cripta bazilicii osemintele celor doi, o descoperire excepțională care a transformat situl în loc de pelerinaj. Lângă ruine s-a ridicat o mănăstire care le poartă hramul.

Dinogetia a fost ridicată pe o insulă stâncoasă din mlaștinile Dunării, la cotul unde fluviul își schimbă direcția spre est, față în față cu Galațiul de azi. Fortificația romană târzie, construită în epoca lui Dioclețian, avea ziduri groase cu 14 turnuri în formă de potcoavă, păstrate pe alocuri până la 3 metri înălțime. După secole de tăcere, cetatea a renăscut în epoca bizantină, între secolele X și XII, când între ziduri s-a înghesuit o așezare întreagă de bordeie. Din această perioadă provin o bisericuță de cărămidă, printre cele mai vechi din România, și una dintre cele mai bogate colecții de obiecte medievale timpurii din țară.

Argamum, numit de greci Orgame, e prima așezare de pe teritoriul de azi al României pomenită într-un izvor scris: geograful Hecateu din Milet o menționează încă din secolul VI î.Hr. Orașul a fost întemeiat în secolul VII î.Hr. pe falezele capului Doloșman, deasupra unui golf marin care avea să devină, mult mai târziu, laguna Razim. În necropola lui s-a descoperit cel mai vechi mormânt grecesc cunoscut din bazinul vestic al Mării Negre. Cetatea a trăit până în secolul VII d.Hr., trecând prin epocile greacă, romană și bizantină, și a lăsat în urmă bazilici paleocreștine și ziduri care se opresc în buza falezei.

Ulmetum, „locul cu ulmi", a fost o așezare rurală romană ridicată la răscrucea drumurilor care legau Dunărea de porturile Mării Negre, în plină stepă dobrogeană. Spre deosebire de cetățile de pe fluviu sau de pe litoral, Ulmetum arată cum trăiau agricultorii și crescătorii de vite ai provinciei. Cetatea a fost refăcută în epoca lui Justinian, în secolul VI, când imperiul își întărea ultima oară granițele, și a pierit curând după aceea, sub valurile avaro-slave. A fost primul mare șantier arheologic al lui Vasile Pârvan, care a săpat aici între 1911 și 1914, punând bazele școlii românești de arheologie.